stii bine cata dreptate ai, nu cred ca mai trebuie sa spun ca ‘asa e!!!!’

Octavian, simt sa iti multumesc.

Cat de bine si punctat ai spus tot!! Parca ne-ai citit gandurile!

Din pacate nu vad momentan prea multe solutii la aceasta stare de fapt. In schimb am vazut in ultimii ani nenumarate dificultati ale multor designeri amici care in loc sa “creasca” dpdv business au luat alta directie.

Octavian, analizand vanzarile din magazinul meu – stocuri vs vanzari- pot afirma ca niciun designer roman cu care am colaborat nu vinde suficient de mult cat sa justifice achizitionarea unui stoc de marfa de catre mine ca magazin. Mai exact, avind in vedere care este adaosul meu si cat vinde un designer, daca eu as investi intr-un stoc de marfa, eu nu mi-as recupera nici macar banii dati pe marfa, ca sa nu mai vorbesc de acoperirea celorlaltor cheltuieli (chirie, salarii, contabilitate, etc) sau de un eventual profit.
A trage concluzia ca plata la vanzare = “motivatie de a vinde foarte mica” sau afirmatia ca ni “se rupe de ce se petrece in magazin” mi se par complet gresite. Din moment ce am investit bani si timp in deschiderea unui magazin, si mai apoi in mentinerea lui, din moment ce am cheltuieli lunare foarte mari (s-a intrebat cineva cat costa chiria pe Calea Victoriei?), si atata timp cat eu nu vand la negru cum fac majoritatea designerilor (ceea ce se traduce prin TVA platit, impozit pe profit, plata firma contabilitate si multe altele) ceea ce inseamna alte cheltuieli cu care designerii nu se confrunta, din moment ce am responsabilitatea platii unor salarii unor persoane care traiesc din aceste salarii, eu sunt foarte interesata de ce se petrece in magazin. Eu nu mi-am facut magazin de amorul artei, ci am investit intr-un business.
A nu se confunda interesul meu ca owner cu interesul vanzatoarelor de a vinde. Vanzatoarele sunt in general interesate de a vinde datorita comisionului la vanzare si targetului de vanzari, bani care se adauga la salariul lor fix. Astfel, ele nu sunt interesate in sine de a vinde stocuri, dar sunt interesate de a vinde orice marfa, atata timp cat veniturile lor lunare depind de asta. Este adevarat ca depinde si de calitatea lor ca persoane, exista vanzatoare bine platite care totusi se comporta neprofesionist. Din fericire insa pentru mine, ma pot lauda cu doua dintre cele mai bune, dragute si interesate vanzatore care exista (sa zica cineva ca nu e asa).
Plata la vanzare exista si in strainatate in marile magazine. Iar adaosul practicat la New York, Londra sau Paris este cu 50-100% mai mare decat la noi (persoanelor interesate le pot oferi o carte documentara pentru cele afirmate aici). Plata la vanzare este practicata pentru designerii inca putin cunoscuti, care nu garanteaza vanzarile cu numele si cu brandul lor. Ceea ce este si cazul nostru. Practica acolo este de a plati marfa in avans, dar a face retur la sfarsit de sezon marfa nevanduta, pentru care designerul este obligat sa emita o factura storno si sa inapoieze banii. Asa ca la noi adoasul nu este nici foarte mare, si nici nu putem vorbi de o practica “tipica mentalitatii locale”.
Indiferent insa de parerile mele sau alte tale, nu facem decat sa aruncam pisica de la magazin la designer si invers – cine ar trebui sa isi asume stocurile? Problema este insa alta. De ce exista stocuri? De ce nu se vinde macar 75 % dintr-o colectie? Daca s-ar vinde, nu ar mai conta daca plata este inainte sau dupa vanzare, important ar fi ca plata ar fi facuta. Intrebarea plata la vanzare sau nu, inseamna de fapt intrebarea cine sa plateasca hainele nevandute si munca in zadar?
Intrebarea mea este de ce trebuie sa existe haine nevandute? Atatea haine nevandute. Eu pot sa-ti enumar cateva motive intalnite de mine- haine prost croite (rochii care iti fac burta chiar daca nu ai, rochii pe care nu le poti imbraca pentru ca nu-ti intra capul din cauza unei taieturi prea mici, haine atat de mici ca numai o papusa le-ar putea imbrca (si eu port marimea 34), finisaje foarte proaste, rochii descusute si cu defecte de material – acele materiale cumparate la vrac din depozite-, rochii prea scurte chiar si pentru pitzi, etc.
In plus, nu putem vorbi de o “selectie inteligenta” atata timp cat majoritatea designerilor romani nu au gata colectia cu un an inainte, atata timp cat de la prezentare pana la productie materialele s-au vandut si designerii nu mai gasesc acelasi material si nu si-au facut un stoc, si atata timp cat comanda facuta nu arata la fel ca in poza sau prezentare si nici nu este gata la timp.
Nu cred ca acest gen de comert va fi afectat de criza mai tare decat comertul clasic, macar numai pentru faptul ca noi avem o greutate financiara mai putin- nu avem bani investiti in stocuri, si pentru ca putem aduce marfa noua intr-un ritm mai rapid decat magazinele “clasice”. In plus, magazinul meu cred ca poate da oricand lectii de organizare.
Concluzia mea ar fi ca se porneste de la o premisa gresita si ca ar trebui sa ne concentram mai mult pe problema cum pot lucra designerii mai profesionist si cum pot produce haine de calitate foarte buna la preturi acceptabile care sa dispara de pe rafturi. Atunci nu voi mai avea nici o problema in a plati marfa in avans.

Oana, dear, vreau sa spun ca ai dreptate cu vanzatoarele, alte tale sunt cele mai tari. Serios, ai noroc ca le-ai gasit.
Si cred ca articolul se refera mai mult la magazinele din RO care se vor ‘concept store’-uri si care lucreaza diferit cu designerii de afara decat cu cei romani.

Ummagumma:

Din pacate nu sunt de acord cu cele expuse, dar cred ca aceasta discutie (ce e de facut pt a creste vanzarile si de ce cred ca strategia poate fi imbunatatita) se poarta cel mai bine face to face la o cafea (in aprilie vin in RO).

Plata la vanzare – ceea ce am remarcat eu in ultimii 15 ani in RO este ca nimeni nu isi asuma riscuri (ma voi referi in viitor la fabricile de confectii). Din pacate aceasta lipsa de curaj (care intr-un fel are logica ei economica) nu ofera prea multe perspective pentru un designer la inceputuri. A fi cunoscut merge mina in mina cu a vinde, a fi prezent in numeroase puncte de vanzare. Aparitia in presa este statistic mai putin importanta fata de cate ori vezi un nume intr-o sesiune de shopping.
Stocuri – am cel putin 10 exemple din Paris despre cum se poate “scapa” de ele sau cum se organizeaza promotiile si politica de preturi (dar asta e deja consultanta business).
Menirea mesajului meu (si implicit comparatia cu criza) avea la baza o aluzie – raspunsurile/solutiile vin adesea in situatii de stress, critice (aici e si un model economic de indatorire vs economisire pt a explica comportamentul din diverse tari – “muncesti mai mult cand ai de platit rate”).

In acelasi timp ar fi stupid sa critic modul in care iti organizezi banii si deciziile tale business. Dar insumate toate aceste situatii (ma refer la tipul de comert extins la toata tara) situatia nu e foarte roz de cealalta parte.
Ai spus un lucru extrem de serios in aceasta fraza: “Plata la vanzare este practicata pentru designerii inca putin cunoscuti, care nu garanteaza vanzarile cu numele si cu brandul lor.”
Stii care e situatia unui designer din RO? Dupa 3-4 prezentari la RFW si aparitii in presa constati cu surprindere, daca esti lucid, ca esti usor NIMENI, cu exceptia cazului in care ai avut deja un puternic sprijin financiar initial.
Probabil ar trebui intr-o zi sa se puna toata lumea la masa si sa se discute cu cartile pe fata. (toata lumea = toti factorii din “viata” unei haine)
Cat despre haine cusute prost sau materiale ieftine – aici nu e decit o solutie. Se refuza din start. Calitatea nu este discutabila.
Multumesc pentru precizari si iti urez succes la colectiile de primavara!

@ Octavian
Astept sa ne cunoastem atunci in aprilie, si pana atunci, desi as mai avea multe de spus, nu cred ca e cazul aici. Un singur lucru insa as vrea insa sa mai spun, si anume ca intr-adevar, nu este usor pentru un tanar designer din RO sa ajunga un nume si sa vanda, daca nu are bani din start (daca are bani de investit din alte surse oricum nu mai e nici un merit), insa nici afara nu este mai usor, dimpotriva. La noi este inca loc pe piata suficient, iar revistele sunt mai mult decat dornice sa scrie despre nume noi, ceea ce nu este cazul la Paris. Nu e deloc roz aici, intr-adevar, dar am locuit un an la Paris si nici acolo nu umblau cainii cu covrigi in coada. Orice inceput e greu, ca e aici si mai ales daca e “afara”. Inclusiv pentru mine- la Paris, aproape sigur, nu as fi putut sa-mi deschid un magazin pe Champs Elysees. Vroiam deci sa nu se dea vina pe nici o parte in aceasta relatie si sa privim si partea plina a paharului.

@ Diana. Merci din partea fetelor ) Ok, nu intelesesem, m-am simtit inclusa si m-am cam ambalat )

@Oana, asa e, ai dreptate, nu e usor niciunde si nimic. si asa e cu fortele proprii vs. investitie. tocmai din cauza asta este important sa se lucreze impreuna, din ambele parti.
si da, cam despre asta e vorba, despre magazinele ‘concept’ (‘Practic nu ai niciun stimulent din zona vanzarilor pentru ca nu poti controla punctul de vanzare – magazinul concept store in care ti-ai pus marfa.’) care vand atat designeri straini cat si romanesti, si lucreaza diferit, in loc (poate) sa sustina, sa ajute si sa promoveze mai mult pe cei locali.
ideea e sa fie win-win situation pentru ambele parti, fara sa se ajunga la preturi colosale si exagerate cum se ajunge in unele magazine.
eh, va fi bine atata timp cat privesti inainte, inveti cat poti si mergi mai departe (fie magazin, fie designer) nu are cum sa nu fie bine

Oana, cred ca daca vrei marfa de calitate si mai eftina ar trebui sa faci niste contacte cu fabricile din Romania, care, sunt sigura, au stocuri mici dupa toate lohn-urile lor.

Iti explic de ce designerii (unii) nu au continuitate. Da, ei cumpara tesaturi de la depozite. Dar e bine de stiut ca minimul pentru o tesatura de la o fabrica din afara este de cel putin 50 mt. Nu stiu daca cineva ar vrea sa ai 30 de modele in magazin cu acelasi print, dar asta ar fi solutia pentru un designer pentru a evita costuri si mai mari (asa dupa ce investit in acele 50 de mt de orice tip de tesatura, iar preturile incep de la 4 Euro pt un bumbacel).
Eu personal asa lucrez, dar imi vine foarte greu si reinvestesc tot timpul. Dupa 2 ani inca nu relaizez profit. Dar asta e pretul unui produs de designer. Presupun ca nici n-ai vrea sa ai aceleasi haine ca si in supermarketuri, ci mai degraba ceva unic si gandit. Iar cei care realizeaza ceva unic si gandit foarte des o fac de dragul artei.

Buna Ludmila,

Intr-adevar, vreau un produs unic, gandit, lucrat si muncit, dar totusi accesibil ca pret si vandabil. Ceea ce pana acum am reusit sa ofer clientilor mei si sper sa reusesc si in continuare – deci momentan nu am ce sa caut pe la fabrici. Oricum, discutia nu era despre pretul produselor.

Eu nu comentez pretul pe care il cere un designer. Designerul stie ce costuri are, ce calcule isi face si cum se pozitioneaza. Eu comentez vandabilitatea unui produs. Din punct de vedere al calitatii si al pretului. Nu afirm despre nici un designer ca este prea scump, ci ca nu se potriveste targetului magazinului meu. Din experienta mea insa, pot sa spun ca designerii care au cerut mult pentru produsele lor (chiar daca justificat) nu au vandut si au scazut preturile (sau au inchis pravalia, cum am auzit pe cineva astazi).

Imi pare rau ca nu realizezi profit si cunoscand situatia designerilor, inteleg acest lucru. Stiu ca situatia designerilor este grea. Ce vreau eu sa spun este ca nu consider magazinele vinovate pentru acest lucru. Nici mie ca magazin nu-mi este foarte usor si nici nu m-am imbogatit (pana acum ). Este greu, dar este normal sa fie greu.

stiu ca e greu, asa sunt inceputurile peste tot, indiferent de crize sau absenta lor. Insa cert este si faptul ca in Ro retailerii nu cumpara marfa nici de la cei consacrati (pe care toata lumea ii cunoaste de multi-multi ani si care-si fac si prezentari frumoase). Si pot sa aiba in magazin marfa de la vre-un designer din Anglia de la care au cumparat cu 30% avans cu 4 luni inainte de livrare, insa nu si acealsi tratament il vor aplica designerului romana care este expus alaturi. Nu este cazul Ummagumma, dar aici discutam despre o tendinta generala din tara.
E ok sa procedezi asa cu designerii incepatori (asa e peste tot in lume) dar in cazul celor ce au deja o greutate/notorietate, cred ca e o nerespecatre pentru simplul fapt ca sunt din Romania. Si e de inteles tendinta multor designeri dupa ce si-au pus o baza mica de productie sa-si deschida si un mic dar propriu magazin/showroom.