Frumusetea NEAGRA

liya-starry

Când o femeie trece pe stradă, celelalte femei sunt primele care o studiază din cap până în picioare. Când ne-am născut, cred că am fost înzestrate cu un fel de program ultra high-tech care e menit să  descifreze fiecare detaliu: hainele, pantofii, felul în care e coafată, dacă şi-a făcut manichiura la salon sau nu, machiajul, brandurile pe care le poartă, cheia (de la ce fel maşină??) care îi atârnă de la breloc, etc… Abia apoi vin bărbaţii, care o privesc cu alţi ochi. Deşi de cele mai multe ori găsim în celelalte femei posibile adversare, ne şi plac, chiar dacă nu o vom recunoaşte în majoritatea cazurilor.

liya04liya-coat1

Mă uitam azi la Mihaela Rădulescu, şi (lăsând la o parte scandalul mediatic şi caracterul ei cu care nu sunt mereu de acord) mi-am dat seama că de fiecare  dată când o văd, îi admir sprâncele perfecte, mâinile care gesticulează într-un fel anume şi corpul zvelt, care, proptit pe tocurile Louboutin, e de atât de ferm încât ar sta drept şi în faţa uraganului.

Fiecare dintre noi are nu neaparat un model sau un idol, ci câte o femeie căreia pur şi simplu a avut curajul să-i recunoască frumuseţea ingenuă. Cea care stă la loc de cinste în topul preferinţelor mele e Liya Kebede, pe  care am văzut-o în sute de fotografii şi prezentări alături de alte super-modele, mult mai celebre decât ea, dar care, à mon avis, le întrece pe toate.

liya-valentino

Am remarcat-o acum câţiva ani, când nu citeam presa de modă, dar mă uitam zilnic pe FashionTv, unde o vedeam în majoritatea prezentărilor de la Fashion Week. Nu ştiam nici măcar cum o cheamă, dar ţineam televizorul toată ziua pe FTV ca să o mai văd o dată…

lya-converseliya-black

După căutări intense pe google, am reuşit să aflu o mică parte din povestea ei. Născută în Etiopia, a fost descoperită de un agent pe vremea când era încă în liceu, după care s-a mutat la Paris, unde şi-a început cariera de model. Devine un succes imediat, având în vedere că apare pe coperta VOGUE Paris cu titlul “Tout sur Liya, notre heroine mode”. După o vreme se mută în New York, actuala ei rezidenţă, unde locuieşte împreună cu soţul şi cei doi copii (lucru care nu o împiedică să fie încă unul dintre cele mai bine-cotate modele ale generaţiei noastre).

liya-underwater1liya

Mai mult decât atât, Liya e solidară. După participarea la numerose acte de caritate, s-a hotărât să pună bazele Fundaţiei Liya Kebede, prin care îi sprijină pe mamele şi copiii din Africa.

Când VOGUE Italia a decretat The Black Issue, un număr al revistei dedicat în întregime modelelor şi modei de indpiraţie afro-americană, ea a fost pe una din cele patru variante de copertă, alături de Naomi Campbell.

vogue-the-black-issue

Pentru toate cele de mai sus, dar şi pentru pentru pomeţii proeminenţi şi privirea pătrunzătoare, Liya şi-a asigurat un loc destul de greu de câştigat; fotografiile ei stau lipite pe uşa camerei mele, alături de Helmut Newton şi reclama Dior Homme…

mauVErt blog

Comentarii

Nici un comentariu

Raspunde:

Name *

Mail *

Website